Asa il denumeste Jorge Valdano(fost jucator la Real Madrid si campion mondial cu Argentina in 1986) pe jucatorul Barcelonei Xavi Hernandez,intr-un articol publicat ieri in ziarul spaniol Marca.
Cred ca e imposibil sa intelegi mai bine jocul si sa gresesti mai putin cu mingea la picior.Deciziile sale sunt intotdeauna clare.Pare de necrezut ca folosind principiul lui preferat,acela al riscului minim,interventiile sale sunt intotdeauna distrugatoare pentru rivali. E foarte dificil sa ajungi la acest nivel de a simplifica lucrurile.Saracii adversari:Xavi ii demoralizeaza,pentru ca nu pierde nici o minge,ii oboseste,pentru ca intotdeauna gaseste zone libere care trebuie acoperite si creeaza pericol pentru ca pasele lui multiplicate parca ajung peste tot.
Un maestru care domina terenul trebuie sa stie sa controleze,sa paseze si sa gaseasca zone libere.Xavi le face pe toate natural.E cuvantul care il defineste cel mai bine.Orienteaza jocul,imprima ritmul potrivit,si de ceva vreme ajunge sa si inscrie.Totul cu precizie de ceasornic. Cu aceasta precizie,in timpul unui meci poate sa paseze de o suta de ori cu pase scurte sau lungi,
laterale,profunde sau periculoase,intotdeauna incercand sa foloseasca numarul minim de atingeri: doua mai bine decat trei,una mai bine decat doua.Si in acest timp saracii rivali incearca sa faca presiune fara sa gaseasca mingea.Priveste ca si cum ar avea tot timpul din lume,franeaza fara sa fie ajuns,accelereaza fara sa se grabeasca.Ce tupeu!Ca si cum totul ar fi usor.Si totul facut cu o fata de nevinovat.
Cand intervine in joc,pare ca fotbalul se concentreaza in cercul de la mijlocul terenului.Un pic monoton,sigur pe el,asigura continuitatea fazei.La stanga poate ca e Iniesta,un fotbalist electronic,la dreapta e Messi,un vartej.Amandoi asteapta sa intre in joc,stiind ca mecanismele sunt activate de inteligenta lui Xavi.Incepe sa fie ceva obisnuit sa surprinda prin urcari in careul advers.Pana marcheaza.Se intoarce insa repede la mijlocul terenului,stie ca acolo e locul lui.Golul pare mai mult o obligatie(un mijlocas de nivelul lui trebuie sa contribuie),decat o placere(rolul lui e sa joace mingea,nu sa marcheze)
Exista jucatori ce ridica stadioane in picioare cu jocul lor.Xavi nu apartine acestei categorii. Trebuie sa-l vezi asezat comod in fotoliu,pentru ca el trebuie sa asigure continuitatea jocului,sa faca totul corect si sa favorizeze iesirea in evidenta a celorlalti.Daca cineva se ridica sa-l aplaude e pentru ca s-a saturat sa-l vada jucand atat de bine.Cu cat e mai important meciul sau mai greu,cu atat mai mult se ofera in joc.E partenerul tuturor.Euro 2008 e cel mai bun exemplu.A fost ales cel mai bun jucator,atat pentru modul aproape abuziv de a pune stapanire pe joc,cat si pentru conditia sa de simbol al echipei.
La ultimile premii acordate de Marca m-am intalnit cu el si vorbind mi-a zis:inainte totul era mai lent.L-am privit surprins,dar trebuie recunoscut ca el reprezinta ultima generatie a unei scoli,a Barcelonei,ce produce in serie mijlocasi ca si el,unul dupa altul,fara oprire.Fiind ultimul model,are incluse gandirea rapida si pasa precisa la maxima viteza.Pentru ca e adevarat ca fotbalul actual are un ritm mai alert si obliga la reflexe mai rapide.
